miercuri, 25 noiembrie 2009

,,MEN SANA IN CORPORE SANO"


Ar trebui acordata o mai mare importanta sportului, mai ales in scoli, unde numarul de ore alocate acestei discipline este prea mic.Am o fetita in varsta de 4 ani si am constatatca nu prea se face sport la caminul unde este, fapt care m-a nemultumit datorita faptului ca sta multe ore acolo si copii au nevoie de multa miscare. Acest lucru m-a determinat sa ma interesez sa vad ce sport ar putea practica la aceasta varsta.

Practicarea sportului este necesara la orice varsta cu atat mai mult la copii, deoarece favorizeaza o buna dezvoltare a oaselor, permite o buna dezvoltare a inimii, plamanilor si muschilor.

Am aflat cateva informatii utile despre beneficiile practicarii anumitor sporturi.

Inotul este indicat pentru efectele sale benefice asupra sistemului nervos si al dezvoltarii musculare armonioase.

Luptele de gen judo sau karate dezvolta supletea, atentia si respectul fata de reguli si adversari.Acestea sunt benefice pentru copii introvertiti.

Tenisul dezvolta supletea si coordonarea miscarilor.
Sporturile in echipa dezvolta sistemul tactic si solidaritatea.
Este important ca copilul sa-si aleaga singur sportul pe care doreste sa il practice.Este importanta si varsta, deoarece un copil mic in varsta de 5-6 ani nu trebuie sa faca un sport dur.
Sportul poate ameliora diferite boli. Spre exmplu in cazul diabeticilor, sportul reduce glicemia.

Avantaje ale practicarii sportului


  • reduce riscul mortii premature

  • reduce riscul apartitiei bolilor de inima, a diverselor forme de cancer si a diabetului

  • ajuta la mentinerea greutatii corporale si reduce riscul aparitiei obezitatii

  • reduce riscul aparitiei osteoporozei

  • ajuta la mai buna socializaresi inlatura comportamentele antisociale

  • reduce stresul, depresia si anxietatea.

marți, 24 noiembrie 2009

Obezitatea în randul copiilor


Citeam zilele trecute un articol legat de obezitatea la copii si m-a alarmat numarul din ce in ce mai mare de astfel de cazuri, avand in vedere ca si eu am un copil.De aceea m-am documentat cu privire la aceasta problema si am gasit mai multe cauze care declanseaza aceasta boala.
Cele mai importante cauze sunt :obiceiurile alimentare nesanatoase, sedentarismul, profilul genetic, factorii psihologici, stresul cat si mediul in care traieste copilul.

Obiceiurile alimentare nesanatoase

Modul din ce in ce mai simplu si mai rapid in care se prepara mancarea in zilele noastre face ca obezitatea sa fie prezenta inca de la varste fragede. Magazinele de tip fast-food domina dietele noastre si ale copiilor nostri. Tocmai de aceea se impun mici schimbari in obiceiurile alimentare ale micutilor, pentru a le asigura o dieta sanatoasa si bogata in nutrienti si pentru a preveni surplusul de kilograme. Cele mai bune optiuni alimentare pentru prichindelul tau sunt fructele si legumele, in schimbul gustarilor bogate in zahar: morcovi si banane, salata de telina, mere si chiar salate care contin cat mai multe legume.

Sedentarismul

Lipsa exercitiilor fizice regulate se numara printre factorii care contribuie la obezitatea infantila. Copiii care isi petrec foarte mult timp in fata televizorului sau a calculatorului au un risc mai mare de a fi supraponderali si chiar obezi decat cei care se joaca foarte mult afara, in aer liber, sau care se dedica unui anumit sport. Pentru a preveni obezitatea, ofera-i copilului tau alternative sanatoase la activitatile sale preferate, dar sedentare - inlocuieste jocurile video cu o plimbare in parcul din apropiere, cu jocuri interactive sau de echipa.

Profilul genetic

Profilul genetic reprezinta un alt factor care are, la randul sau, o contributie importanta la aparitia obezitatii in randul copiilor. Astfel, daca mama biologica este supraponderala ca adult, exista o sansa de aproximativ 75% ca si copilul sa fie supraponderal, deoarece mostenirea legata de procesele metabolice provine, in principal, de la mama.

Factorii psihologici si stresul

In ciuda parerii generale potrivit careia stresul slabeste, studiile recente arata ca, dimpotriva, situatiile tensionate si factorii psihologici au drept efect cresterea in greutate.

Unii copii fac fata cu greu stresului, astfel incat, la fel ca si in cazul persoanelor adulte, se folosesc de mancare pentru a-si gasi linistea si echilibrul interior. Conform studiilor de specialitate, numerosi copii sunt inclinati sa manance exagerat (in cantitati mari) si nesanatos (dulciuri, ciocolata etc.), drept raspuns la emotii negative, cum ar fi plictiseala, anxietatea sau furia.

Mediul inconjurator

Mediul inconjurator joaca un rol extrem de important in prevenirea obezitatii infantile. Mediul familial reprezinta punctul de pornire in educarea adecvata a copilului pe teme alimentare, de nutritie, dar si sportive. Atitudinea, obiceiurile, alegerile alimentare si de petrecere a timpului liber ale intregii familii reprezinta factori critici in formarea unei relatii sanatoase a prichindelului cu mancarea si alimentele.

Sper ca aceste informatii sa va convinga sa adoptati un regim de viata cat mai sanatos pentru a fi un exemplu pozitiv copilului dumneavoastra.


marți, 17 noiembrie 2009

SĂNĂTATE ÎN PAŞII TĂI



Mersul pe jos, cu regularitate, reprezinta o metoda foarte eficienta si la indemana pentru pastrarea sanatatii fizice si psihice. Desi este natural si accesibil oricui, mersul pe jos tinde sa fie eliminat din activitatea cotidiana, pentru ca in secolul vitezei multa lume prefera autoturismul sau mijloacele de transport in comun. Astfel, apanajul vietii moderne ne refuza o activitate cu multiple beneficii asupra sanatatii, usor de practicat, fara riscuri, necostisitoare, care poate fi usor integrata in programul cotidian.


Iata 10 feluri in care mersul pe jos va imbunatateste sanatatea:

1. Stimuleaza activitatea cardiaca, reprezinta antrenamentul de care inima dumneavostra are nevoie pentru a functiona optim, a se mentine in forma si a face fata unor solicitari mai mari. 30 de minute de mers zilnic reduce riscul de atac de cord in aceeasi masura ca un program intens de exercitii fizice;
2. Mentine tonusul muscular, creste aportul de substante nutritive si oxigen la nivelul muschilor; 3. Imbunatateste circulatia sangvina la nivelul picioarelor si previne aparitia varicelor;
4. Ridica nivelul HDL-ului (colesterolul asa-zis “bun”) si indirect va protejeaza inima si sistemul circulator;
5. Amelioreaza valorile tensiunii arteriale;
6. Stimuleaza oxigenarea tesuturilor prin cresterea arderilor si intensificarea respiratiei;
7. Incetineste coagularea sangelui mentinand fluiditatea acestuia si astfel protejeaza de afectiuni trombotice sau infarct;
8. Imbunatateste sistemul imunitar prin cresterea secretiei de endorfine. Organismul va fi mai bine pregatit sa lupte cu infectiile.
9. Stimuleaza buna-dispozitie si relaxarea psihica prin endorfinele secretate in timpul mersului, impreuna cu alti factori fiziologici, astfel ca 30 de minute de mers zilnic au imbunatatit vizibil starea de spirit a celor cu tulburari depresive majore (studiu al Universitatii din Texas)
10. Scade riscul de deces din cancer - un studiu publicat in New England Journal of Medicine demonstreaza ca cei care merg zilnic o distanta de 3 kilometri au un risc de deces din cancer de doua ori si jumatate mai mic decat cei care nu parcurg distanta cu aceeasi frecventa.

Mersul pe jos este asadar o sursa nebanuita de sanatate, pe care multi dintre noi o ignoram din lipsa timpului, comoditate sau nestiinta. Plimbarile mai lungi alaturi de un prieten sunt reconfortante pentru trup si suflet, destind atat muschii cat si mintea, relaxeaza fizic si psihic. Asa ca data viitoare cand alergati dupa autobuz, mai ganditi-va odata si mai bine mergeti pe jos cele doua statii.